Articole despre: Printoteca Marketplace

Sellers Guide- Marketplace

Acest ghid se adresează celor care vor sa vanda produse in marketplace-ul Printoteca.
Dacă ai deja un site pe care iti vinzi produsele, accesează opțiunea de print on demand (POD)
Alătură-te comunității Printoteca și începe să vinzi produse imprimate cu grafica ta în Marketplace!

Ce este Marketplace-ul?
Marketplace-ul Printoteca este o platforma online gratuita în care orice artist, brand sau inițiativă creativa poate vinde grafica proprie imprimată pe produse din catalogul Printoteca. Produsele sunt realizate on-demand în atelierul nostru și livrate direct către clienții finali!
Marketplace-ul Printoteca este un spațiu în care onoram creativitatea și originalitatea, de aceea avem o procedură de filtrare a conținutului înainte ca acesta să fie aprobat.
Avem zero toleranta pentru încălcarea drepturilor de autor, de aceea nu doar că vom respinge produsele care conțin grafica fără conținut original ci vendorul va fi blocat în utilizarea platformei. Toți utilizatorii care identifica produse care nu respecta drepturile de autor pe platforma sunt invitați să trimită un mesaj de atenționare pe hello@printoteca.ro. Totodată, Printoteca Marketplace este un spațiu al toleranței și respectului, așa că platforma nu va promova conținut de tip hate speech. Dacă identifici produse cu conținut instigator la ură care au trecut de filtrarea noastră, te rugăm să ne comunici și ele vor fi scoase de pe platformă.
Îți punem la dispoziție resursele necesare pentru a începe sa faci bani din vanzarea graficii tale și ne ocupăm de producție și livrare pentru tine, așadar nu trebuie sa îți faci griji în privința investițiilor, stocurilor sau a curierilor. Ai mai mult timp sa creezi grafica nouă și să îți promovezi magazinul online!
Creeaza-ti în doar câteva minute propriul shop online pe platforma Printoteca Marketplace, alege produsele pe care dorești sa le incluzi în magazinul tău, incarca grafica și începe să vinzi.

Cum functionează?
Din meniul ”Setări Marketplace” solicită deschiderea unui magazin și completează formularul de înrolare.
După ce parcurgem informațiile de la tine și dacă ele corespund politicii Printoteca, contul tău poate fi aprobat. Ulterior poți încărca liber designuri.
Înainte de a crea un cont de vendor și asigură-te că parcurgi cu atenție conținutul acestui ghid, ale regulamentului și termenii și condițiile de marketplace (da, va trebui sa le citești pana la capat).
Completează datele tale de contact corect și complet. Aceste informații vor fi folosite pentru definitivarea termenilor contractuali conform legislației în vigoare. Asigură-te că detaliile de plată (număr de cont, numele titularului) sunt corecte, în caz contrar nu vom putea realiza plata comisioanelor generate de vanzari. Aceste informații sunt private și sunt folosite în relația de de colaborare cu Printoteca

Configurează-ți magazinul. Alege un nume pentru magazin. Poți folosi numele tău sau poți vinde sub un pseudonimul pe care îl folosești în Social Media pentru pagina ta de artist sau brand. Orice ai alege, propune-ti să fie un nume care rămâne în mintea clienților tăi!
Evită formulările de tipul ”nume prenume design” , ”nume prenume shop” sau ”nume prenume art” fiindcă sunt lipsite de creativitate și inspiră nu inspiră profesionalism.
Încarcă o imagine de profil magazinul tău și completează câmpurile informative de prezentare. Asigura-te ca ai ales o imagine reprezentativă pentru tine sau brandul tău și că respecta proporțiile și dimensiunile potrivite și că link-urile de social media sunt corecte.
Aceste informații sunt vizibile publicului de pe site după aprobarea magazinului
Odata creat magazinul virtual, poti trece la pasul următor (configurarea produselor). Produsele se confirmă automat într-un magazin deja aprobat. Atenție: dacă la verificările periodice constatăm încălcări ale Regulamentului Printoteca Marketplace magazinul tău va fi suspendat. Dacă ai un conținut despre care nu ești sigur, pentru a evita suspendarea magazinului, poți cere feed-back la hello@printoteca.ro.
Odată aprobat, magazinul îți va genera comisioane din vânzări. Poți încasa comisioanele doar după finalizarea formalităților contractuale. În acest sens vei fi contactat direct de un reprezentant Printoteca în momentul în care se va realiza prima plata.

Încarcă primele design-uri . Pentru un #printbun urmează câteva specificații înainte de a incarca imaginile:
Salvează imaginile în format .png, cu fundal transparent - vei putea configura orice produs colorat
Folosește codul de culoare RGB și o rezoluție de cel puțin 300 DPI la dimensiunea maximă de print de 40x50 de cm
Configurează-ți produsele alegând nume și descrieri complete, elaborate, care să ajute cumpărătorii în luarea deciziei de cumpărare.Ne rezervam dreptul de a respinge designuri cu descrieri superficiale, lipsite de continut.
Alege produse și culori compatibile cu grafica ta. Ține cont de contrastul dintre imaginea încărcată și culoarea de fundal dată de produs. Limitează-te la 3-5 culori pe produs
După ce ai configurat produsele noi le verificăm și ne asigurăm că respectă toate cerințele pentru un #printbun! De îndată ce primesc undă verde produsele tale vor fi disponibile în Marketplace.
Dacă un produs este respins, deși respecta condițiile de conținut, nu înseamnă ca grafica ta nu e buna ci doar ca, din experiența noastră, nu va avea succes pe produse imprimate. Se poate sa nu fi oferite informații complete la descrierea graficii, iar persoana care a aprobat sa nu fi înțeles pe deplin mesajul tău. Nu ezita sa ne contactezi pentru un feed-back elaborat (apreciem intotdeauna un ton prietenos si o atitudine constructiva).

Urmărește vânzările din Dashboard.
Comisioanele se plătesc în intervalul 15-30 din luna ulterioară lunii în care s-au realizat vânzările.
După întocmirea documentelor de plată, în următoarele 7-10 zile lucrătoare se face plata. Ia in calcul deci, ca pentru vanzarile dintr-o lună, sa încazezi comisionul cândva în următoarele 30 de zile. Plățile se fac doar daca s-a strans comision in valoare de cel putin 100 de lei. sub aceasta valoare, comisionul se reporteaza în luna următoare. Citeste Termenii si conditiile de utilizare a Marketplace-ului pentru informatii complete.
Dacă sesizezi erori în dashboard-ul de vendor te poți adresa echipei de suport printr-un mail la hello@printoteca.ro
De fiecare data cand vine o comanda pentru un produs din magazinul tău vei primi și tu mail- este o forma transparentă de a urmări în timp real evoluția comenzilor.
Comenzile anulate sau retururile nu se comisionează.

Promoveaza-ti magazinul. Fiecare magazin are un link unic pe care îl poți distribui în platformele de social media sau pe care îl poți promova oricum crezi tu ca vei atrage mai multe vanzari. Dacă dorești o campanie speciala pentru produsele tale, contactează un reprezentant Printoteca.
Ce tip de conținut NU va fi aprobat pe marketplace-ul Printoteca:
Produse care nu respectă politica de Fake & Hate
Grafică generată cu AI care nu respectă politica Printoteca Marketplace pentru acest tip de conținut
Produse care conțin grafică preluată din platforme de stock images, fie ele și plătite
Produse care reproduc mesaje funny, glume cunoscute, citate, clișee sau texte generice, redate doar printr-un font, care nu sunt susținute printr-un conținut vizual elaborat
Nu este agreat flood-ul (încărcarea excesivă de produse), ne rezervăm dreptul de a limita numărul de produse încărcare pentru a menține varietatea și vizibilitatea tuturor vendorilor de din marketplace.
Produsele duplicate
Produsele care seamănă (grafica este vag diferită de o grafică deja încărcată sau grafica este aplicată pe produse cu croială/aspect similar)
Produsele care au peste 5 culori selectate sau culori selectate random, fără a fi potrivite graficii încărcate
produse cu grafica nepotrivită pentru fundalul/fundalurile pe care a fost aplicată (negru pe negru, alb pe alb etc)
imagini fără fundal transparent, care consta într-un dreptunghi plin
imagini scanate neprelucrate
fotografii de tip "arhiva personală", fara continut artistic (poze din vacanțe, poze cu florile din grădină)
Grafica incompatibilă cu printul DTG (nu este o obligație, dar îți recomandăm să încerci un print DTG măcar o dată înainte de a deschide un magazin online)

Actualizat în: 10/10/2024

Acest articol ți-a fost de ajutor?

Lasă-ne părerea ta

Anulează

Mulțumim!